Duminică seară, pe drumul european E 58, s-a produs un grav accident de circulație. Un tânăr de 25 de ani din comuna Ungureni, județul Botoșani, și-a pierdut viața.
Tânărul aflat la volanul unui VW Passat, care circula dinspre Botoşani spre Iaşi, pierde controlul volanului la pod la Buda, comuna Coșula, după ce a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului şi a zburat în câmp şi peste un pârâu pe o distanţă de aproximativ 200 de metri.
Șoferul care a rămas încarcerat între fiare se afla singur în mașină.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj de la descarcerare. Pompierii de la descarcerare l-au scos pe şofer dintre fiare, dar din păcate nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
One Comment