AccidentEvenimentImportant

EVENIMENT | Tânărul care a produs accidentul ieri seară, la Vlădeni, avea permisul suspendat

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.20, B. B. de 34 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 (E 58), în afara localităţii Vlădeni şi s-a angajat în efectuarea unei depăşiri, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, fiind condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani.

Consecutiv acestei coliziuni, autoturismul condus de B.B. a acroşat un al treilea vehicul, care rula în acelaşi sens, condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Botoşani.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a celor doi conducători auto implicaţi în coliziunea laterală; acestora le-au fost  recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că B.B. avea permisul de conducere reţinut, fără drept de circulaţie, întrucât a mai fost depistat conducând în aceeaşi situaţie, respectiv fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În cauză se efectueză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page