AlteleEvenimentImportant

EVENIMENT | Tânăr din Botoşani, în comă după o petrecere cu prietenii

Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Botoşani, se zbate între viaţă şi moarte după ce, în urma unei petreceri, a suferit un stop cardio-respirator.

G.Claudiu a petrecut in seara de vineri spre sambata cu prietenii sai, la locuinta unuia dintre acestia,ocazie cu care a consumat si bauturi alcoolice. Aici, la un moment dat, i s-a făcut rău iar prietenii săi au pus acest lucru pe seama alcoolului îngurgitat. Claudiu a ajuns acasă cu un taxi, fiind ajutat să ajungă în apartament de un prieten.

Tatăl tânărului, văzând că fiul său este în stare de semi-inconştienţă şi horcăia, a sunat la 112, de unde a primit doar indicaţii de a-l pune în “poziţie de siguranţă” (n.r.: culcat lateral).

Şi-a supravegheat fiul toată noaptea însă, spre dimineaţă, acesta a intrat în stop cardio-respirator. Personalul ambulanţei sosite la faţa locului a început manevrele de resuscitare iar pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean “Mavromati” Botoşani.

Din păcate, tânărul se află în stare gravă iar prognosticul este rezervat.

Vom reveni cu amănunte în cursul zilei de mâine.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page