Eveniment
EVENIMENT | Surprins și accidentat de o mașină din cauza neatenției

Luni, în jurul orei 11.20, în timp ce s-a angajat în traversarea străzii 1 Decembrie din oraşul Darabani, în fugă şi fără să se asigure, prin spatele unui vehicul staţionat, P. G. de 64 ani, din localitate a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 35 ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani.
Victima a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi, fiind ulterior transferată la Spitalul Județean Botoșani.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Persoanei vătămate i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză continuă cercetările, urmând a fi propusă soluție procedurală.