EVENIMENT | S-a ales cu leziuni la mâini după ce un recipient din sticlă s-a spart
În data de 05.09.2015 în jurul orelor 11.00, B.C. , în vârstă de 57 ani, angajat ca bucătar la FUNDAŢIA HAND OF HELP Botoşani, în timp ce utiliza un recipient din sticlă, acesta s-a spart, producându-i leziuni la mâna stângă.
După producerea evenimentului, angajatul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
Evenimentul va fi cercetat de către angajator, iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform prevederilor Legii nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizat, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.