Primaria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Fundaţia Culturală Hyperion-Caiete Botoşănene Botoşani, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, Teatrului Mihai Eminescu Botoşani, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Societăţii Culturale Raluca Iuraşcu Vorona, a organizat ireproșabil și de această dată ampla manifestare culturală ZILELE “MIHAI EMINESCU” – PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE “MIHAI EMINESCU”
Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia a avit loc în Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani:
În acest an, câștigătoarea Premiului „Opus Primum” a fost desemnată Anastasia Gavrilovici, în vârstă de 25 de ani. Tânăra a mulțumit juriului pentru premiu, însă a ținut să transmită juriului un mesaj feminist. ,,Nu pot să plec de pe scenă fără să îmi exprim regretul că în anul acesta, la Opera Omnia, nu este nicio poetă nominalizată și că din 2006, adică de 14 ani, premiul n-a fost acordat niciunei poete. Mi se pare și scandalos și regretabil pentru că avem foarte multe poete care merită această distincție și aș vrea să impulsionez în felul acesta juriul de la Opera Omnia să iasă puțin din mentalitatea asta închilozată de secol 19, în care femeile nu sunt la fel de vizibile”, a spus Anastasia Gavrilovici. .
Anastasia Gavrilovici, născută în Suceava, a publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.
Dintre scriitorii care au ajuns ,, în finală”, juriul l-a desemnat anul acesta pe Ovidiu Genaru, câștigătorul Premiului Național de poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. Laureatul a primit o cunună cu lauri, un premiu în valoare brută de 40.000 de lei și titlul “Cetățean de onoare al municipiului Botoșani”, oferite de Consiliul local și Primăria Municipiului Botoșani. În acest an au mai fost nominalizați încă opt scriitori, selectați în urma unui sondaj: Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Matei Vişniec, Cassian Maria Spiridon şi Lucian Vasiliu.
Ovidiu GENARU (pseudonimul lui Ovidiu Bibire), se naste la 10 nov. 1934, Bacau.
Poet, prozator si dramaturg.
A absolvit liceul la Bacau (1953) si Institutul de Cultura Fizica din Bucuresti (1957). Prof. de gimnastica la Scoala Sportiva din Bacau (1957-l966); redactor la revista Ateneu (1966-l974); prof. la Institutul Pedagogic din Bacau (1974-l980); muzeograf la Casa memoriala „G. Bacovia” din Bacau (1980-l989).
Debutul nesemnificativ dintr-o placheta editata de Casa de Creatie din Bacau (1959) este urmat de cel adevarat, din Luceafarul (1963); debut editorial cu volum de versuri Un sir de zile (1966). A semnat si cu pseudonimul Ovidiu Codrin.
A mai publicat volum de poeme Nuduri (1967), Tara lui pi (1969), Patimile dupa Bacovia (1972), Bucolice (1973), Elogii (1974), Goana dupa fericire (1974), Madona cu lacrimi (1977), Poeme rapide (1983), Flori de cimp (1984) si Am mai vorbit despre asta (1986), precum si volum de proza Week-end in oras (1969), Fidelitate (1977), Iluzia cea mare (1979) si Cafeneaua subiectelor (1980). Ca autor dramatic (La margine de paradis, 1976; Viata particulara – jucata si sub titlul Vieti paralele- 1977; Exercitii de forta si echilibru, 1980) a fost jucat indeosebi de teatrele din Moldova. A tradus, in colab., din scrierile lui VladimirHolan. Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi (1972; 1980); Premiul Uniunii Scriitorilor (1974).
Poet al extazelor suave in primele volume, Ovidiu Genaru se converteste in cele de maturitate la melancolia provinciala, tratata cu rafinament si ironie. Prozatorul e abil, dar fara anvergura, marcat de o prejudecata meliorista in rezolvarea conflictelor, iar dramaturgul se tine in umbra acestuia, reluindu-i problematica si subiectele. Un debut fara pregnanta, pierdut in conventio-nalitatea exultanta si tematica a anilor ’60, este Un sir de zile (1966), pe care poetul il va sterge din bibliografia sa memorabila, cu prilejul antologiei Patimile dupa Bacovia (1972). Volumul urmator, Nuduri (1967), izbuteste sa personalizeze, intr-o retorica atinsa de febra im-nica, un sentiment beatitudinal si inaugural al lumii, exaltind starea ei virginala („Nedeflorata e lumea in calea poetului”). De aici incolo, traiectul lui Ovidiu Genaru devine o evolutie ondulata, atingind cind notele inalte, patetice, ale sintaxei imnodiale, cind pe cele joase, domestice, ale reveriei melancolice, intr-un ritm care-si are recurenta sa, chiar daca una imprevizibila. Dupa inca un volum. Tara lui pi (1969), aflai in trena extatica a celui de dinainte, poezia declina brusc in Patimile dupa Bacovia spre elegia confortabila si rafinata a nostalgiilor provinciale.
