O botoşăneancă de 63 de ani, rănită după ce scările din beton nearmat care duceau în beciul casei s-au surpat sub picioarele ei, a fost salvată de pompieri. S-a întâmplat astăzi, în satul Mănăstirea Doamnei, comuna Curteşti. Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin după ora 11.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de tip FRAP şi o ambulanţa SMURD.
Cu ajutorul unei scări din dotarea autospecialei de tip FRAP, pompierii şi paramedicii au coborât în beciul adânc de doi metri, i-au acordat primul ajutor femeii care prezenta o fractură la piciorul stâng, au imobilizat-o pe targă, după care, cu ajutorul unor cordiţe, au adus-o la suprafaţă. Intervenţia a durat mai puţin de un sfert de oră.
Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromatii” Botoşani pentru îngrijiri medicale de specialitate.