O femeie de aproximativ 50 de ani și fiul ei au fost spulberați duminică seară, la Brăești de o mașină. Cei doi se aflau pe trotuar în zona școlii din Brăești, iar la intersecție s-au oprit pentru a da prioritate unei mașini condusă de un tânăr de 23 de ani. Spre surprinderea lor, mașina condusă de acesta, în loc să urmeze șoseaua s-a îndreptat direct spre ei, pe trotuar. Surprinși de gestul șoferului, cei doi nu au avut timp să reacționeze și au fost loviți în plin. Ambii au suferit politraumatisme prin accident rutier și au fost preluați de ambulanțe, fiind duși la Spitalul Municipal Dorohoi, unde urma să li se evalueze starea de sănătate.
Polițiștii locali ajunși la fața locului spun că au găsit victimele întinse pe asfalt, ambele acuzând dureri cumplite la nivelul membrelor. La fața locului a fost chemat un echipaj de la Serviciul Rutier Botoșani, iar până ca aceștia să ajungă, mai mulți martori au declarat că șoferul ar putea fi băut. Agenții rutieri urmau să stabilească dacă supozițiile martorilor sunt sau nu adevărate.
Polițiștii au deschis o anchetă la fața locului pentru a stabili circumstanțele producerii acestui accident, potrivit opiniadedorohoi.