EvenimentImportant

EVENIMENT | Jandarmeria Română – 165 de ani de existență

165 de ani pot părea puțini, privind din perspectiva istoriei, dar pentru Jandarmeria Română reprezintă o perioadă de timp încărcată de evenimente și  schimbări profunde.

Miercuri, 01 aprilie a.c., în prezența domnului prefect Costică Macaleți și a altor distinși invitați, la Cercul Militar Botoșani s-a desfășurat un simpozion dedicat sărbătoririi a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Ne-au onorat cu prezența și i-am avut alături de noi pe domnul Sergiu Balanovici – doctor în istorie, de la Muzeul de Istorie Județean Botoșani și pe domnul profesor dr. Gică Manole, care au reliefat momente importante din viața armei, de la înființarea acesteia de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, până în prezent.

De asemenea, plt.adj.șef Vasile Marusac din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, licențiat în istorie, a adus în discuție elemente de interes din istoria instituției.

Vineri, 03 aprilie a.c., după manifestările festive ocazionate de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române, care au loc la sediul I.J.J.Botoșani, jandarmii vor organiza ateliere de prezentare a tehnicii și mijloacelor din dotare pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, în fața Muzeului Județean de Istorie și în parcul Cholet din municipiul Dorohoi, între orele 11.00 – 13.00.

De asemenea, vor fi prezentate exerciții demonstrative de intervenție profesională și cu câinii de serviciu ai inspectoratului.

Tinerii care doresc să urmeze o carieră de jandarm vor primi informațiile necesare de la lucrătorii Biroului Resurse Umane, care le vor prezenta oferta educațională și condițiile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească.

Pe această cale, adresăm tuturor celor care sunt interesați de misiunile specifice ale jandarmeriei invitația de a participa la aceste activități.

DSCN9172 DSCN9193 DSCN9199

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page