Joi, 12 decembrie, la ora 15.31, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care se deplasa pe DJ 297, pe raza comunei Blândeşti. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea partea din faţă a maşinii, existând pericolul ca flăcările să cuprindă întregul autoturism.
Incendiul a fost stins în mai puţin de un sfert de oră. Valoarea pagubelor se ridică la 4500 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 7000 lei. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei defecţiuni apărute la o aerotermă.