EVENIMENT | În curând, se va da startul Festivalului de la Cannes. VEZI ce filme se află în competiție !
La Festivalul de Film de la Cannes din acest an, în care preşedinte al juriului va fi Steven Spielberg, s-au înscris regizori consacraţi precum fraţii Joel şi Ethan Coen, Roman Polanski, Steven Soderbergh şi Paolo Sorrentino.
Conform Mediafax, la cea de-a 66-a ediţie a prestigiosului eveniment dedicat cinematografiei, care va avea loc în perioada 15-26 mai, au fost incluse 19 filme în competiţia oficială, printre care se numără „Inside Llewyn Davis”, de fraţii Joel şi Ethan Coen, „La Venus a la Fourrure”, de Roman Polanski, „Behind the Candelabra”, de Steven Soderbergh, şi „La Grande Bellezza”, de Paolo Sorrentino.
Lor li se alătură: „Un chateau en Italie”, de Valeria Bruni-Tedeschi, „Michael Kohlhaas”, de Arnaud Despallieres, „Jimmy P.”, Arnaud Desplechin, „Heli”, de Amat Escalante, „Le Passe”, de Asghar Farhadi, „The Immigrant”, de James Gray, „Grisgris”, de Mahamat-Saleh Haroun, „Tian Zhu Ding”, de Jia Zhangke, „Soshite Chichi Naru”, de Kore-Eda Hirokazu, „La Vie d’Adele”, de Abdellatif Kechiche, „Wara no Tate”, Takashi Miike, „Jeune et Jolie”, de François Ozon, „Nebraska”, de Alexander Payne, „Borgman”, de Alex Van Warmerdam, şi „Only God Forgives”, de Nicolas Winding Refn.
Sursa: www.libertatea.ro