Joi, în jurul orelor 13:00, s-a produs un accident rutier pe strada Calea Națională din Botoșani.
Conducătorul unui autoturism marca Opel Astra circula dinspre Piața Centrală spre Stadionul Municipal, moment în care, la trecerea de pietoni din fața magazinului Botoșani, surprinde și accidentează două persoane care s-au angajat în traversarea străzii.
Victimele, doi bărbați în vârstă de 52 și, respectiv, 60 de ani, au fost transportate de urgență la spital, suferind mai multe traumatisme.
Costache C. din Nicșeni, conducătorul autoturismului, care are permis de conducere de 37 de ani, a precizat faptul că pietonii s-au repezit să traverseze strada, iar acesta nu a mai reușit să evite impactul.
Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului si s-a intocmit dosar de urmarire penala pentru infractiunea de „vătămare corporală din culpă”.