EVENIMENT | Culmea TUPEULUI! Beat la volan, fara permis si cu autorizatia expirata, a intrat in plin in doua masini parcate
În noaptea de 18/19.08.2013, în jurul orei 01.15, Poliția municipiului Botoșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Împărat Traian din municipiul Botoşani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
În urma cercetării efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 18/19.08.2013, S. IOAN MARIUS de 33 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Împărat Traian, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu alte două autoturisme, parcate.
S. IOAN MARIUS a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean Botoșani, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere, iar autoturismul condus de către acesta avea autorizația de circulație provizorie, expirată din data de 16.07.2013.
În cauză se efectuează cercetări față de S. IOAN MARIUS sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, urmând a se propune soluție procedurală.