EVENIMENT | Comuna Baluseni se afla in SARBATOARE! Doua zile de distractie – FOTO, VIDEO
Primaria si Consiliul Local al comunei Baluseni a organizat ieri prima zi de sarbatoare a localitatii de langa Botosani din acest an.
“Zilele Comunei Baluseni” au debutat cu un spectacol inedit in fata caminului cultural din satul Draxini, acolo unde mai multe ansambluri folclorice i-au incantat pe cei peste 200 de spectatori prezenti. Au urmat “Rapsozii Botosanilor”, in frunte cu noul director Dan Dobos si cu interpretii Petronela Rusu si Constantin Petrescu.
Solista de muzica populara din Iasi, Valentina Titiliuc, i-a incantat si ea pe cei prezenti, iar show-ul in aer liber a fost incheiat de Ansamblul “Balada” din Botosani.
Astazi in comuna vor avea loc mai multe activitati sportive, printre care sah, cros, ba chiar si un tur de ciclism. In jurul amiezii va avea loc un meci amical intre echipa de fotbal Soimii Baluseni si o selectionata formata din tineri si veterani din comuna.
“Cred ca a iesit un spectacol frumos si sper ca celor prezenti le-a placut ce am organizat. Au fost multe formatii de la Tudora, Flamanzi, Cosula, dar si din comuna nostra. Am facut facut un istoric al comunei Baluseni, care a fost prezentat de un profesor de istorie timp de o ora si ceva. Noi am vrut sa facem aceasta sarbatoare intre 16-17 august, dar n-am mai gasit formatii si trupe de dans pentru ca erau ocupate cu alte spectacole”, a declarat primarul comunei Baluseni, Neculai Stratulat.
VIDEO:
GALERIE FOTO: