Incendiu

EVENIMENT | Chioşc aprins de un scurtcircuit electric

Un chioşc din bazarul municipiului Botoşani, în care se comercializau produse nealimentare, a luat foc în dimineaţa zilei de duminică, 17 martie 2013.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului la ora 09.39. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau cca. 10  m.p. din suprafaţa chioşcului şi o parte din bunurile din interior, existând pericolul ca flăcările să se extindă la alte tonete din apropiere.

Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 20.000 lei. Pagubele se ridică la 10.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, ca urmare a unui scurtcircuit electric.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page