Un tânăr de 20 de ani din orașul Vicovu de Sus a produs, de 1 Martie, un accident rutier, apoi a dat bir cu fugiții. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe DN 2, din direcția Siret-Suceava, în afara localității Pătrăuți, tânărul de 20 de ani, din orașul Vicovu de Sus, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani, din județul Botoșani, pe care l-a proiectat în alt autoturism care circula în fața sa, după care a părăsit locul accidentului.
Ulterior, la ora 10.08, un bărbat de 28 de ani, din județul Botoşani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani, a apelat „S.N.U.A.U 112”, sesizând evenimentul și relatând faptul că, în urma impactului, acuză dureri în zona cervicală, însă nu solicită intervenția unui echipaj medical de urgență.
În urma activităților întreprinse de polițiști, în jurul orei 12.15, autoturismul înmatriculat în străinătate și condus de tânărul de 20 de ani, a fost identificat de un echipaj al Biroului Rutier Suceava, pe DN 2, în zona comunei Pătrăuți.
Conducătorul auto a declarat polițiștilor faptul că, a plecat de la fața locului întrucât se grăbea să ajungă la ora 11.00, la o instituție din municipiul Suceava. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerului de 28 de ani.
„Toţi conducătorii auto implicaţi în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.
Sursa: suceavanews.ro
Dar de ce nu zice ca s-a izbit si masina de politie care ii urmarea?