La data de 29.11.2015, în jurul orei 07.35, poliţiştii Secţiei Rurale nr.1 Botoşani au depistat în localitatea Zăiceşti, pe un câmp din apropierea DC 52, un bărbat în vârstă, căzut pe sol, în stare de inconștiență, în jurul căruia se aflau mai mulți câini.
Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, stabilindu-se că bărbatul (identificat ca fiind M.R. de 86 de ani, din municipiul Botoşani) se afla în şoc hipotermic, fără leziuni traumatice.
Ulterior, M.R. a declarat că nu își amintește împrejurările în care a ajuns în locul respectiv, astfel încât poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate aspectele de fapt ale evenimentului.
foto: arhivă