Duminică seară, în jurul orei 22.45, în timp ce conducea un autoturism pe strada Împărat Traian din municipiul Botoşani, D. I. de 24 ani, din municipiu, ajungând pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil acoperit cu zăpadă), împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Curteşti. Acesta a fost rănit în urma producerii evenimentului.
Ambii conducatori auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.