Duminică, în jurul orelor 17.00 a fost sesizat prin apelul 112 faptul că o persoană s-ar fi înecat în iazul de la Vlădeni.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, cu barca și accesorii specifice. După circa 30 de minute de la începerea operațiunilor de căutare, bărbatul a fost adus la suprafață.
Mihai Constantin, în vârstă de 40 de ani, din satul Mândrești, comuna Vlădeni s-a dus la iaz să înoate, bărbatul fiind conștient că vremea nu este favorabilă înotului. Acesta a riscat și a intrat în apă, dar nu după mult timp s-a inecat.
Polițiștii fac cercetări pentru a afla cauzele producerii tragicului eveniment.