Luni dimineață în jurul orelor 9.00, a avut loc un eveniment în care a fost implicat numitul PINTILIE MARCEL L., cu vârsta de 40 ani, angajat pe post de conducător auto al societaţii SC PIRANIA SRL Botosani.
Aflandu-se la punctul de lucru ferma piscicola Lebăda, numitul L. Pintilie Marcel, s-a urcat pe remorca specializata pentru transportul peştelui, pentru a verifica tuburile de oxigen înainte de a pleca în cursă. În timp ce efectua verificarea a căzut de la o înălţime de aproximativ 2,5 metri. Zgomotul produs de cădere a fost auzit de un cioban aflat în zonă, care a sunat la 112, accidentatul fiind transportat de către o ambulanţă la Spitalul Judeţean de urgenţă “Mavromati“ Botoşani.
Evenimentul va fi cercetat de către angajator iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform cu prevederile Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G.1425/2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006.