AccidentEvenimentImportant

EVENIMENT | Accident produs de un tânăr de 19 ani, fără permis și mașină împrumutată

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.35, A. V. de 19 ani, din comuna Todireni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism ( împumutat de la M. I. de 26 de ani, din comuna Todireni), pe DJ 282, în comuna Albești, a pierdut controlul asupra direcței de deplasare, împrejurare în care autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, izbindu-se apoi într-un copac.

După producerea accidentului, conducătorul auto plecat de la fața locului, fiind depistat în aceeaşi zi, în jurul orei 13.00.

Cercetările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere, iar autoturismul i-a fost încredințat spre a fi condus pe drumurile publice, de către M. I..

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care se ştie că nu deţine permis de conducere.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page