Duminică, în jurul orei 07.30, I. L. de 28 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, parcate regulamentar.
Verificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Când aţi plătit preţul întreg, succesul va fi acolo, în faţa voastră. Totul va fi conform legii – nimic la întâmplare. Dacă aţi semănat, culegeţi; cauză şi efect, acţiune şi reacţiune. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: m_mihaela02@yahoo.com