Accident

EVENIMENT | Accident la Joldesti! O masina din Pascani a intrat in plin intr-o ambulanta care mergea dupa un pacient – FOTO

O ambulanta ca mergea luni dimineata la Tudora pentru a prelua un pacient, a fost implicata intr-un accident de circulatie in localitatea Joldesti, atunci cand un sofer din Pascani nu a oprit in dreptul indicatorului STOP si a intrat in plin in echipajul SJA.

Cei doi angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, soferul si o asistenta, au fost răniți si au ajuns la spital cu o alta ambulanta.

La intersecția drumurilor Vorona-Tudora-Joldești șoferul de pe Ambulanță a vrut să facă stânga, moment în care a fost lovit de o dubiță Opel, condusă de Andrei Gheorgheș, de 28 de ani, din Pașcani, care se deplasa dinspre Tudora și care nu a oprit la semnul STOP.

În urma impactului, dubița a ajuns într-un șanț.

ambulanta acc 4“Nu am observat indicatorul STOP. Am crezut că este drumul cu prioritate și nu am oprit și deodată am văzut Ambulanța în colțul străzii. Am frânat, dar fiind pietriș s-a dus sanie mașina. Eu de fiecare dată când intru in intersecție mă uit, dar semnul acesta era în afara carosabilului, aproape de o casă am zis că e un panou publicitar. El trebuie să fie amplasat la 50 de metri de intersecție, lângă carosabil”, a spus șoferul Opelului.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

ambulanta acc 5“Din primele cercetări se pare că pe fondul neacordării de prioritate conducătorul autotursimului marca Opel a intrat în coliziune cu Ambulanța. În urma accidentului au rezultat două victime, șoferul și asistenta de pe Ambulanță. Conucătorul Opelului va f cercetat pentru vătămare corporală din culpă.”, a declarat ag. pr. Ciprian Gheorghiescu, din cadrul Poliției Rutiere Botoșani.

În urma accidentului ambele mașini au fost serios avariate. Pacientul de la Tudora a fost preluat de o altă Ambulanță.

ambulanta acc 3 ambulanta acc 2

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page