Sâmbătă, polițiştii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au depistat un bărbat de 51 de ani care, în timpul deplasării cu un autovehicul pe raza municipiului Dorohoi a impactat o bancă, după care a abandonat autoturismul.
Conducătorul auto a fost identificat la scurt timp de către poliţişti, acesta fiind supus testării alcoolscopice în urma căreia a a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus ulterior la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întcmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.