
Marți, un bărbat de 27 de ani care se deplasa cu autoturismul pe strada Şcolii din oraşul Darabani, ajuns la intersecţie cu strada Preot Ştefan Amălinei, a surprins şi accidentat un biciclist de 14 ani, care a pătruns în intersecţie fără să se asigure corespunzător şi fără să respecte semnificaţia indicatorului Cedează trecerea.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.