Şase persoane, între care trei copii, şi-au pierdut viaţa, sâmbătă seară, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN1, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent.
Accidentul a avut loc, la kilometrul 81, între Băneşti şi Floreşti. Şase persoane şi-au pierdut viaţa, după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit frontal, impactul fiind extrem de violent.
La faţa locului au ajuns multe ambulanţe, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul celor şase persoane.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat, pentru Agerpres, că numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în acest incident rutier este de şase, respectiv trei bărbaţi, o femeie şi doi minori, un băiat de 12 ani şi o fată de aproximativ 14 ani. Iniţial, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a anunţat că două persoane sunt decedate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, a precizat, că, din cercetările efectuate la faţa locului a reieşit că un tânăr de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de o altă maşină care venea din sens opus şi în care se aflau cinci persoane.
În urma impactului, toate cele şase persoane aflate în cele două maşini şi-au pierdut viaţa.
Traficul în zonă este restricţionat pe sensul de mers Ploieşti-Braşov al DN 1.