Luni, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Dorohoi care se deplasa cu un motociclu pe strada Al.I. Cuza, nu a adaptat viteza de deplasare la efectuarea unui viraj la dreapta, împrejurare în care pierde controlul asupra direcţiei de mers şi cade pe carosabil.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul motociclului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, însă, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.