Duminică, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier s-au deplasat la faţa locului la un eveniment produs pe raza comunei Cândeşti, în care au fost implicate două autoturisme.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat de 41 de ani din municipiul Botosani, în timpul deplasării cu autoturismul, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, împrejurare în care a fost impactat de un alt vehicul, condus de un bărbat de 77 de ani.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător, precum şi a unei pasagere ce se deplasa împreună cu acesta. Ambele victime au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.