Sâmbătă și duminică, s-a desfășurat la Dorohoi, în Parcul Brazi, a X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Populară “Mugurelul”.
“A fost o ediție reușită, bine organizată și sunt mulțumit de cum a decurs totul”, a declarat Marcel Dupu, director al Clubului Copiilor din Botoșani.
Este unul dintre cele mai mari festivaluri de folclor din România și este poziția a III-a în calendarul național al Ministerului Educației Naționale.
“Mă mândresc cu asta, pentru că festivalul a crescut de la un an la altul, atât din punct de vedere organizatoric, cât și calitativ, având în vedere formațiile participante. Suntem la a II-a ediție cu caracter internațional și consider că e o onoare și o mândrie pentru județul Botoșani și, mai ales, pentru municipiul Dorohoi”, a mai spus Marcel Dupu.
După încheierea concursului, pe scenă au urcat Margareta Clipa, Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „N. Iorga” Botoşani şi Ansamblul folcloric „Cordăreanca”, din comuna Cordăreni, judeţul Botoşani.
La amiază, înainte de începerea festivalului, pe străzile din Dorohoi, a avut loc parada portului popular.