EvenimentImportantLocal

EVENIMENT | A început “Lupta pentru Codrii de Aramă” de la Agafton! – GALERIE FOTO, VIDEO

Se întâmplă în acest week-end în pădurea de la Agafton, județul Botoșani. Înarmați ca pentru război, 260 de tineri botoșăneni, din toate colțurile tării dar și din Republica Moldova, se luptă pe viață și pe moarte. Și-au pregătit cu mare atenție “armele” și “muniția” și au dat startul unei noi runde de… Airsoft.  O joacă pentru copii mai mari ce folosesc “arme” aproape identice cu cele reale.

Ne bucurăm să găzduim aceastăa V-a ediție, din nefericire, nu am putut fi parteneri din cauza condițiilor vitrege de finanțare a sportului botoșănean pe 2015, puține Direcții din țară sprijină acest sport…” a declarat ” Radu Humelnicu, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Botoșani.

Regulile stricte ale jocului sunt stabilite de la bun început. Spre deosebire de paintball, unde bilele de vopsea îi demască pe cei “omorâți”,  la Airsoft se merge pe încrederea participanților.

Continuăm tradiția și, ca și în ceilalți ani, avem cluburi din Iași, București, Deva, Sibiu, Bacău, cam de peste tot din țară, unii veniți pentr ărima dată la Botoșani, iar anul acesta am primit vizita unui club prieten din Republica Moldova. Este o luptă internațională care va ține 24 de ore, inclusiv noaptea. Scenariul este unul complex, cu foarte multe baze fortificate în pădure… specific acestui gen de competiție sportivă” Adrian Prisacaru, membru fondator al Clubului Sportiv Bad Brothers Botoșani

În ediția din acest an- a V-a a evenimentului devenit internațional “Lupta pentru Codrii de Aramă” pe front s-au înrolat ingineri, medici, reprezentanți de vânzări, practoc persoane din toate domeniile de activitate, a căror meserie nu are nicio legătură cu pasiunea pentru acest joc.

Iată ce spun participanții:

“Să fiu sincer, joc în continuare și jocrui pe calculator, însă airsoftul este mai interesant. Implică adrenalină, mișacre, aer liber, nu este o activitate sedentară iar partea de socializare este un mare plus. Chiar dacă uneori vremea nu ține cu noi, chiar dacă e vorba de dealuri, văi, teren acciodentat, chiar dacă ieși mai oboist, ești mai satisfăcut! ”

“Suntem din Bacău, de 5 ani venim la această competiție și venim din ce în ce mai mulți, anul acesta Clubul nostru Delta Rangers participă cu 27 de membri. Sperăm să fie cât mai multe evenimente în țară, mai participăm și în afară…”

“E un hobby, îmi oferă relaxare, e vorba despre disciplină, iar mie îmi place disciplina și de asta practice acest sport”

“Este prima noastră participare, am reușit să venim, chiar dacă am avut probleme la vamă,  au avut cerințe mai exigent, având în vedere că am tranzitat arme, chiar dacă sunt replici, ne-au ținut mai mult. Suntem 13 persoane din echipe diferite. Noi promovăm acest sport și prin acte de caritate. Banii pe care îi strângem îi donăm copiilor orfani sau bolnavi” a spus Petru Strâmbeanu, reprezentantul Clubului de Airsoft Antares din Republica Moldova.

Și, dacă vă întrebați care e miza….

“Nu există nicio miză și tocmai asta este partea interesantă a jocului!”

Bătălia se va sfârși sâmbătă seară, la ora 18, iar “victoria” va fi marcată, dupa festivitatea de premiere, printr-un concert în aer liber.

Airsoftul este un sport modern ce poate fi jucat fie ca simulare a unui conflict militar  fictiv, fie ca hobby recreațional de week-end. Spre deosebire de paintball, cu care are câteva elemente comune, airsoftul se bazează pe onoarea individual a jucătorilor, nu pe semne de vopsea lăsate pe echipament.
Replicile și echipamentul de airsoft sunt copii fidele ale armelor și echipamentelor folosite de forțele armate sau de către poliție. Cu toate acestea, ele nu pot fi modificate pentru a servi ca arme de foc sau letale.

airsoft-agafton-arme (6) airsoft-agafton-arme (7) airsoft-agafton-arme (8) airsoft-agafton-arme (36) airsoft-agafton-arme (35) airsoft-agafton-arme (34) airsoft-agafton-arme (33) airsoft-agafton-arme (32) airsoft-agafton-arme (31) airsoft-agafton-arme (30) airsoft-agafton-arme (29) airsoft-agafton-arme (28) airsoft-agafton-arme (27) airsoft-agafton-arme (26) airsoft-agafton-arme (25) airsoft-agafton-arme (24) airsoft-agafton-arme (23) airsoft-agafton-arme (22) airsoft-agafton-arme (21) airsoft-agafton-arme (20) airsoft-agafton-arme (19) airsoft-agafton-arme (18) airsoft-agafton-arme (17) airsoft-agafton-arme (16) airsoft-agafton-arme (15) airsoft-agafton-arme (14) airsoft-agafton-arme (13) airsoft-agafton-arme (12) airsoft-agafton-arme (11) airsoft-agafton-arme (10) airsoft-agafton-arme (9) airsoft-agafton-arme (39)airsoft - codrii de arama - Agafton (7) airsoft - codrii de arama - Agafton (37) airsoft - codrii de arama - Agafton (36) airsoft - codrii de arama - Agafton (35) airsoft - codrii de arama - Agafton (31) airsoft - codrii de arama - Agafton (30) airsoft - codrii de arama - Agafton (29) airsoft - codrii de arama - Agafton (28) airsoft - codrii de arama - Agafton (27) airsoft - codrii de arama - Agafton (26) airsoft - codrii de arama - Agafton (25) airsoft - codrii de arama - Agafton (24) airsoft - codrii de arama - Agafton (23) airsoft - codrii de arama - Agafton (22) airsoft - codrii de arama - Agafton (21) airsoft - codrii de arama - Agafton (20) airsoft - codrii de arama - Agafton (19) airsoft - codrii de arama - Agafton (18) airsoft - codrii de arama - Agafton (17) airsoft - codrii de arama - Agafton (16) airsoft - codrii de arama - Agafton (15) airsoft - codrii de arama - Agafton (14) airsoft - codrii de arama - Agafton (13) airsoft - codrii de arama - Agafton (11) airsoft - codrii de arama - Agafton (12) airsoft - codrii de arama - Agafton (10) airsoft - codrii de arama - Agafton (9) airsoft - codrii de arama - Agafton (8)airsoft-agafton-arme (39) airsoft-agafton-arme (5) airsoft-agafton-arme (4) airsoft-agafton-arme (3) airsoft-agafton-arme (2) airsoft-agafton-arme (1) airsoft-agafton-arme (74) airsoft-agafton-arme (73) airsoft-agafton-arme (72) airsoft-agafton-arme (71) airsoft-agafton-arme (70) airsoft-agafton-arme (69) airsoft-agafton-arme (68) airsoft-agafton-arme (67) airsoft-agafton-arme (66) airsoft-agafton-arme (65) airsoft-agafton-arme (64) airsoft-agafton-arme (63) airsoft-agafton-arme (62) airsoft-agafton-arme (61) airsoft-agafton-arme (60) airsoft-agafton-arme (59) airsoft-agafton-arme (58) airsoft-agafton-arme (57) airsoft-agafton-arme (56) airsoft-agafton-arme (55) airsoft-agafton-arme (54) airsoft-agafton-arme (53) airsoft-agafton-arme (52) airsoft-agafton-arme (51) airsoft-agafton-arme (50) airsoft-agafton-arme (49) airsoft-agafton-arme (48) airsoft-agafton-arme (47) airsoft-agafton-arme (46) airsoft-agafton-arme (45) airsoft-agafton-arme (44) airsoft-agafton-arme (43) airsoft-agafton-arme (42) airsoft-agafton-arme (41) airsoft-agafton-arme (40)airsoft - codrii de arama - Agafton (57) airsoft - codrii de arama - Agafton (1) airsoft - codrii de arama - Agafton (2) airsoft - codrii de arama - Agafton (3) airsoft - codrii de arama - Agafton (4)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page