Infractional

Evadatul de la Rahova a fost prins de polițiști. Unde se afla criminalul condamnat la 18 ani de închisoare

Informare cu privire la capturarea deținutului custodiat de Penitenciarul- Spital București-Rahova care, în data de 09.04.2024, a părăsit mijlocul de transport detinuti staționat în zona unei clinici din sectorul 2, București

Vă comunicăm faptul că deținutul MESZAROS ZSOMBOR, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, clasificat în regim de maxima siguranta a fost capturat în dimineața zilei de azi, 10.04.2024, pe raza municipiului Oradea, de către un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar.

În legătură cu fapta săvârșită, administrația Penitenciarului-Spital București-Rahova a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.

De asemenea, în ceea ce privește persoana condamnată, se va declanșa procedura disciplinară și, în funcție de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale.
Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani..
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și cea a Penitenciarului- Spital București-Rahova mulțumesc pentru sprijin tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Politiei Locale, reprezentanților mass-media, colegilor din penitenciarele din regiunea Bucuresti-Ilfov si Penitenciarele Margineni, Ploiesti, Oradea si Satu Mare, precum și cetățenilor care au oferit informații ce au condus la capturarea deținutului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page