EducatieLocal

Elevii de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, campioni naționali la concursul „Cu viața mea apăr viața” – FOTO

Nikolas, Eduard-Gabriel, Marian-Ștefan, Denis-Narcis sunt elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi care, astăzi, ne-au făcut mândri, ducând județul Botoșani pe prima treaptă a podiumului la concursul „Cu viața mea apăr viața”. Sub îndrumarea profesorului Radu Valentin Crețu, ei au câștigat etapa națională a acestei competiții cu tematică de protecție civilă, la categoria gimnaziu.

 

Concursul s-a desfășurat în municipiul Deva, județul Hunedoara, în perioada 16 – 19 iunie și a adunat la start 120 de elevi de gimnaziu și liceu din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Buzău, Covasna, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Tulcea, Caraș-Severin, Iași, Brăila, Galați, Harghita, Arad, Sălaj, Hunedoara și București, câștigători ai etapelor interjudețene.

 

Concurenții au avut de susținut trei probe: una teoretică și două practice. La proba teoretică, elevii au completat un chestionar cu întrebări din domeniul protecției civile. Probele practice au constat în transportarea unei persoane accidentate pe targă pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

 

Elevii de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi au reușit să se impună la toate cele trei probe, devenind campioni naționali, la categoria lor.

 

Concursul a avut ca scop cunoașterea și aprecierea factorilor de risc ce pot genera situații de urgență sau dezastre, a modului de acțiune în cazul iminenței producerii unei situații de urgență, precum și formarea spiritului de solidaritate și implicarea în acțiunile de prevenire și de intervenție în astfel de cazuri.

 

„Adresăm felicitări tuturor elevilor care au participat și instituțiilor de învățământ din care aceștia fac parte, dar și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara și Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pentru organizarea competiției.” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page