Elevii chiulangii, „deranjați” de polițiștii botoșăneni de la terase și păcănele – FOTO

La data de 7 martie 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Orașului Săveni au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul unui echipaj canin din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut, specializat pe linia depistării substanțelor stupefiante.
Activitățile s-au desfășurat în zona unităților de învățământ, din orașul Săveni și comunele Vlăsinești și Ungureni. Scopul acestora a fost acela de a asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță în proximitatea unităților de învățământ și de a preveni absenteismul școlar.
În zona de acțiune, polițiștii au legitimat 30 de persoane, fiind depistați 22 de elevi absentând de la orele de curs. Cu privire la aceștia a fost informat Inspectoratul Școlar Județean pentru a dispune măsurile necesare.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani vor continua organizarea de acțiuni și activități similare pe întreg parcursul anului școlar.