EducatieImportant

EDUCATIE | Ziua 112 în școli – GALERIE FOTO

Sute de elevi din județul Botoșani învață, în aceste zile, de la angajații Inspectoratului Pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” (ISU) al județului Botoșani, importanţa şi utilitatea Numărului Unic European 112 şi modul corect de apelare, dar şi cum trebuie să se comporte într-o situaţie de urgenţă.

“Prezența pompierilor este extreme de utilă pentru că informațiile vin direct de la persoane abilitate și apare și un plus de informație față de ceea ce noi învățăm la clasă. Eu zic că vor reține mult mai ușor! ” spune  Laura Ciubotaru, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Roma.

Campania se desfășoară în perioada 10-12 februarie în școlile din municipiul Dorohoi şi comunele Dângeni, Roma, Truşeşti şi Şendriceni.

“Este important ca elevii să conștientizeze că apelarea abuzivă a acestui număr poate costa viața unui semen aflat într-un real pericol” a declarat plt. adj. Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU BT

Totodată, se urmăreşte popularizarea regulilor şi măsurilor de prevenire în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul campaniilor naţionale „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, şi „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc”.

Inspectorii de prevenire le vor explica elevilor importanţa şi utilitatea Numărului Unic European 112 şi modul corect de apelare, dar şi cum trebuie să se comporte într-o situaţie de urgenţă.

De asemenea, se va urmări conştientizarea de către participanţi că apelarea abuzivă a acestui număr poate costa viaţa unui semen aflat în pericol. Convorbirile efectuate în sistemul 112 sunt înregistrate.

Data de 11 februarie marchează „Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă 112”.  Acesta este comun pentru toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, fiind  utilizat pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă.

elevi-scoala-isu (14) elevi-scoala-isu (10) elevi-scoala-isu (3) elevi-scoala-isu (12) elevi-scoala-isu (9) elevi-scoala-isu (5)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page