EducatieImportant

EDUCATIE | Vezi subiectele probei scrise la Limba şi Literatura Română

Aproape 169 de mii de absolvenţi de clasa a 12-a susţin săptămâna aceasta probele scrise la Bacalaureat, dintre aceştia, peste 155 de mii fiind înscrişi la proba de Limba şi Literatura Română.

Vezi mai jos subiectele probei scrise la Limba şi Literatura Română, potrivit adevărul.ro. 

PROFIL UMAN
Subiectul I: De analizat un text numit “Trei Generaţii”, cu mai multe cerinţe, cum ar fi găsirea de sinonime.

Subiectul II: Text argumentativ despre rolul scriitorului în societate

Subiectul III: Relaţia dintre două personaje într-un roman interbelic.

PROFIL REAL
Subiectul I: De analizat un text numit “Trei Generaţii”, cu mai multe cerinţe, cum ar fi găsirea de sinonime.

Subiect II: Un text argumentativ despre importanţa sportului.

Subiectul III: De caracterizat un personaj din Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu

Testarea absolvenţilor de liceu va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Noutatea acestui examen constă în sistemul de corectare al tezelor. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a precizat la Antena 3 că pentru a NU exista suspiciuni de fraudă, lucrările vor fi corectate de profesori din alte judeţe.

Rezultatele vor fi afişate în 7 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, urmând ca în perioada 8-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie. BACALAUREAT 2015.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page