EDUCATIE | VESTE BOMBĂ pentru STUDENŢI! Vor PRIMI BANI
Conform declarațiilor pe care le-a făcut joi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, studenții vor putea beneficia de credite prin intermediul Agenției de Credite pentru Studenți, începând din anul universitar viitor.
“În ceea ce privește Agenția de Credite pentru Studenți, avem în plan un proiect de 50 de milioane de euro, pe o perioadă de șapte ani, asta înseamnă 7 milioane de euro pe an. Asta înseamnă că putem oferi credite de studii în valoare medie de 10.000 de euro pentru un număr de 700 de studenți din România. Prima condiție ar fi aceea de a studia în România. În proiect sunt incluse rambursarea cu o perioadă de grație cu dobânzi preferențiale. Studenții vor putea lua credite de anul universitar viitor”, a afirmat ministrul, la deschiderea noului an universitar 2015 — 2016, la Universitatea Politehnica din București.
În ceea ce privește bursele sociale, ministrul Educației consideră că acestea trebuie să fie mărite atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și numeric, astfel încât să asigure costurile de cazare și masă ale studenților.
Referindu-se la atragerea studenților străini de către instituțiile de învățământ superior, Cîmpeanu a afirmat că numărul celor care studiază în universitățile românești este mic în comparație cu alte țări în care nivelul de educație este asemănător celui din România.
“Dacă ne raportăm la numărul de studenți, la începutul anului universitar care s-a încheiat, erau înmatriculați în universitățile românești 500.000 de studenți români și 24.000 de studenți străini. Recomand tuturor universităților să aibă disponibile programe de studii în limbile engleză, franceză și germană, așa cum are și UPB. Sub 5% dintre studenți să fie studenți străini este sub potențialul României. Sunt țări care au sistem de învățământ de aceeași calitate în Europa și în care numărul studenților străini depășește 10%”, a arătat demnitarul.
Sursa: AGERPRES
Cautam operatori PC. Se lucreaza comod de acasa, part-time sau full-time. Cerinte- cunostinte minime PC- conexiune internet- rabdare- seriozitate- perseverentaNu necesita experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Pentru a primii mai multe detalii, trimiteti PROIECT la adresa de email: m_mihaela02@yahoo.com