EducatieImportant

EDUCATIE | Vacanţă de Paşti mai scurtă pentru elevi. Iata structura viitorului an şcolar

În aceste zile Ministerul Educaţiei supune dezbaterii publice calendarul pentru viitorul an şcolar. Faţă de actuala structură, în 2014-2015 elevii vor avea o vacanţă de primăvară cu două zile mai scurtă şi va include şi zilele libere de Paşte.

Anul şcolar următor va avea 36 de săptămâni, reprezentând 177 de zile de mers la şcoală.

Cei din clasa a XII-a vor învăţa 37 de săptămâni, din care patru sunt rezervate examenului de bacalaureat, iar cei din clasa a VIII-a vor studia timp de 35 de săptămâni, iar în a 36-a vor susţine evaluarea naţională.

Ministerul Educaţiei a stabilit că anul şcolar 2014-2015 începe pe 15 septembrie şi se încheie pe 19 iunie.

Primul semestru se va încheia pe 30 ianuarie, iar în perioada 20 decembrie – 4 ianuarie elevii vor fi în vacanţa de iarnă.

Cel de-al doilea semestru va începe pe 9 februarie. Elevii vor avea o vacanţă de primăvară mai scurtă cu doua zile, iar mult aşteptata vacanţă de vară va începe din 20 iunie.

Săptămâna cunoscută sub numele de „Şcoala altfel” este programată între 6-10 aprilie.

Primul semestru al anului şcolar 2014-2015

15 septembrie 2014 – 30 ianuarie 2015

1 – 9 noiembrie 2014: vacanţă pentru clasele primare

20 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015: vacanţa de iarnă

Al doilea semestru al anului şcolar 2014-2015

9 februarie 2015 – 19 iunie 2015

6 – 10 aprilie – programul „Şcoala altfel”

11 – 19 aprilie 2015: vacanţa de primăvară

Sursa: www.digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page