EDUCATIE | Sute de locuri bugetate au rămas neocupate la universitățile din țară
Cei mai mulţi tineri români visează să devină medici, ingineri sau IT-işti. Aşa se face că la facultăţile care le oferă această şansă, concurenţa a fost acerbă. În schimb, domenii nu demult căutate, n-au mai prezentat interes pentru absolvenţi şi sute de locuri au rămas neocupate la universităţile din ţară.
În Sibiu, cea mai mare concurenţă este la facultăţile de medicină. Aproape 1.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la Facultatea de Medicină, deşi locurile sunt de trei ori mai puţine, potrivit România TV. La polul opus, Facultatea de Drept a scos la concurs 535 de locuri şi au fost ocupate puţin peste jumătate.
Aceeaşi situaţie este şi la Cluj-Napoca. “Cea mai mare concurenţă este la Colegiul de imagologie şi imagistică, 7,5 candidaţi pe un loc”, a declarat prorectorul UMF, Valentin Cernea.
Şi singura elevă din judeţul Cluj care a luat 10 la Bacalaureat a ales Medicina. “Dacă o să vreau să rămân pe cercetare o să pot să fac asta. Dacă o să îmi dau seama că vreau să fiu medic, o să fac asta”, a declarat Elena.
La Timişoara, cei mai mulţi absolvenţi de liceu se visează IT-işti. “Cea mai mare concurenţă a fost la Informatică, partea de calculatoare română, dar şi engleză. Au fost undeva la 9 candidaţi pe loc”, a spus rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea.
În tot acest timp, facultăţile la modă în anii trecuţi nu mai sunt căutate acum. Specialiştii spun că lipsa de informare, dar şi necunoaşterea propriilor talente şi aptitudini îi fac pe tineri să aleagă facultăţile după moda momentului.
Sursa: romaniatv.net