Majoritatea profesorilor botoşăneni care au susţinut examenul de definitivat au reuşit să îl şi promoveze. Au fost o parte care au luat chiar nota maximă, dar au fost şi dascăli care deşi au stat doi ani la catedră, tot au rămas corijenţi.
Peste 90% dintre profesorii botoşăneni au promovat examenul de definitivat în învăţământ,arată o statistică a Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Mai precis din cei 172 de profesori înscrişi, 159 au obţinut gradul de ”definitiv” în sistemul şcolar românesc. Dintre aceştia spun, şefii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, 67,44% au luat note mari, mai precis peste opt.
Trei dintre profesorii înscrişi, au luat nota 10 la definitivat, fiind vorba de o profesoară de geografie şi doi de educaţie fizică şi sport. Au fost şi 13 profesori care nu au reuşit să treacă de probele definitivatului.
Şefii de la Inspectorat spun că îi vor ajuta să se pregătească pentru o nouă încercare. „ Sunt profesori debutanţi, poate unii dintre ei pentru prima dată la un astfel de examen. Vom lua măsuri pentru a veni în sprijinul acestora prin consilieri individuale şi activităţi de formare”, a precizat Mihaela Huncă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. Au fost formulate şi 25 de contestaţii din partea candidaţilor nemulţumiţi de note în primul rând la limba şi literatura română. Rezultatele finale ale examenului de definitivat vor fi publicate peste două zile.
Sursa: adev.ro