Educatie

EDUCATIE | Noi materii pentru elevii de gimnaziu

Pavel Năstase a aprobat prin ordin de ministru noile programe şcolare pentru gimanziu. De la anul, copiii de clasa a V-a vor avea doar patru ore de limba română pe săptămână, în loc de cinci. Dar vor avea două ore de istorie în loc de una. În plus, apar materii noi precum educaţie socială, educaţiei tehnologică şi aplicaţii practice, informatică şi TIC, dar şi Consiliere şi dezvoltare personală .

Ce omit oficialii din Ministerul Educaţiei să spună: aproape 70% dintre şcolile din ţară au laboratoare, iar cel mai recent studiu de specialitate arată că unităţile noastre de învăţământ sunt dotate cu un calculator pentru fiecare 4,6 elevi. Ministrul Pavel Năstase a găsit soluţia: promite că va lua calculatoare de la universităţile care îşi schimbă des laboratoarele pentru a le da şcolilor.

Teoretic, problema a fost rezolvată! Aşa că oficialii din Ministerul Educaţiei vin cu alte propuneri utopice. La orele de sport, elevii au în noua programă badminton, canotaj, hochei pe gheaţă, kaiac-canoe, polo pe apă sau scrimă.

În realitatea, dacă ne uităm doar la Bucureşti, capitala României, 7% din cele 400 de şcoli nu au săli speciale pentru orele de sport. În plus, jumătate dintre elevii români au scutire la orele de sport. 43% dintre copii nu practică nicio activitate sportivă şi doar 14% fac sport în afara orelor de educaţie fizică de la şcoală.

Materii noi pentru clasele V-VIII:

Educaţie socială
Teorie – Solfegiu – Dicteu
Educaţie tehnologică şi aplicaţii practice
Informatică şi TIC
Consiliere şi dezvoltare personală

Pregătire sportivă practică, clasele V-VIII

Atletism, clasele a V-a –a VIII-a
Badminton, clasele a V- a – a VIII-a
Baseball, clasele a V-a – a VIII-a
Canotaj, clasele a V-a – a VIII-a
Hochei pe gheaţă, clasele a V-a – a VIII-a
Kaiac-canoe, clasele a V-a – a VIII-a
Patinaj artistic, clasele a V-a – a VIII-a
Polo pe apă, clasele a V-a – a VIII-a
Rugby, clasele a V-a – a VIII-a
Schi alpin, clasele a V-a – a VIII-a
Scrimă, clasele a V-a – a VIII-a

 

Related Articles

One Comment

  1. Proiect măreț si îndrăzneț. Exista deja ora de sport pe ghiață de câțiva ani la Botoșani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page