EducatieImportant

EDUCATIE | Ministrul Educaţiei vrea să introducă o nouă probă la Evaluarea Națională

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, consideră că elevii claselor a VIII-a ar trebui să susţină o probă de limbă străină la evaluarea naţională, întrucât la aceste discipline nu sunt testaţi decât abia la bacalaureat.

“Competenţa de limbi străine nu o evaluăm decât la bacalaureat. Acum încercăm pe testul de clasa a VI-a, este prima dată când facem aşa ceva. În mod normal, la examenul de clasa a VIII-a trebuia să fie şi limba străină. De mult timp trebuia să fie acest lucru. Nu o să fie anul acesta, nu o să fie la anul, dar începem să facem şi acest lucru. Dar înainte de a fi examen, pentru că aceasta este distincţia pe care trebuie să o facem, înainte trebuie să fie evaluare fără notă, fără pedeapsă, fără premiu, ci doar antrenament. Aceste competenţe de limbă sunt evaluate la nivelul clasei a VI-a încet, gradual va trebui să le testăm şi pe clasele mai mici”, declarat Remus Pricopie.

Potrivit lui, s-a vrut introducerea unei a doua limbi străine începând cu clasa a III-a, dar s-a constatat că nu există profesori în mediul rural.

“Ştiţi că aveam obligativitatea unei limbi străine începând cu clasa a III-a, am făcut ordinul şi acum există obligativitatea primei limbi străine începând cu clasa I. Am vrut să dau ordin cu obligativitatea celei de-a doua limbi străine începând cu clasa a treia. În urma discuţiei cu colegii din minister am spus: Hai mai întâi să anunţăm şi să ne asigurăm că în mediul rural, despre care s-a vorbit că există un decalaj foarte mare, avem profesorii necesari! Ei, pe hârtie există, dar în practică atunci când te duci în anumite zone izolate constaţi că nu există”, a spus ministrul Educaţiei.

El a afirmat că, în această lună, va propune introducerea la nivel european a Competenţei Verzi.

“Luna aceasta, în mod oficial, la nivelul unui grup tehnic, vom propune la nivel european, la recomandarea doamnei ministru a Mediului şi mult mai exact la recomandarea doamnei europarlamentar Rovana Plumb. Doamna Rovana Plumb, când era europarlamentar, a propus acest lucru. Susţine ideea să se introducă a noua competenţă la nivel european, şi anume Competenţa Verde”, a spus demnitarul.

Referindu-se la noile manuale şcolare, Pricopie a spus că de la momentul de propunere şi până la realizarea de programe şcolare şi apoi de manuale trec câţiva ani.

“(…) Până în momentul în care ajungi să faci manuale, programele mai întâi şi manualele, trec câţiva ani. Dacă ne mai uităm la dorinţa editorilor de manuale de a schimba, atunci probabil că în vreo zece ani reuşim. Tocmai ce am aflat că domnii editori vor să tragă frâna de mână cu totul şi eventual să cumpărăm manualele editate acum vreo 14 ani încă vreo 14 ani. Iată câte probleme apar de la decizia de bună intenţie până la ceea ce se întâmplă pe teren”, a spus ministrul Pricopie.

Ministrul a mai spus că directorul general pentru învăţământ preuniversitar din cadrul MEN, Liliana Preoteasa, a fost numită de premierul Victor Ponta subsecretar de stat în minister.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page