EDUCATIE | Ministerul Educaţiei propune schimbarea modului de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat. FSLI e de acord
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, luni, că reprezentanţii Ministerului Educaţiei au propus ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe, iar federaţia sindicală susţine această propunere.
Conform unei declaraţii făcute de Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, citate de Mediafax, lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.
FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.
“O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi”, a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
La fel ca în anii precendeți, elevii nu vor avea voie în sălile de examen cu telefoane mobile sau cu orice tip de mijloace de comunicare ce permit conectarea la internet.
Sursa: romaniatv.net