EDUCATIE | Materiile la care elevii susţin teze în anul şcolar 2014-2015. Vezi lista completă!
Ministerul Educaţiei a publicat lista materiilor la care elevii vor susţine teze în anul şcolar 2014-2015. În primul semestru, elevii vor da tezele până la data de 19 decembrie 2014, iar în semestrul al II-lea, aceştia le vor susţine până la data de 22 mai 2015. În semestrul al II-lea, la clasa a VIII-a, tezele se vor susține până la data de 15 mai 2015, iar la clasele terminale de liceu, până la data de 24 aprilie 2015.
La şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, elevii vor da o lucrare scrisă semestrială şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională, an de studiu şi formă de şcolarizare.
La clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializare/calificare profesională, elevii vor da şi o lucrare scrisă semestrială şi la limba străină respectivă.
În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru una dintre disciplinele menţionate în listă. Opţiunile elevilor rămân valabile pe parcursul întregului an şcolar.
În învăţământul special care utilizează curriculumul şcolii de masă se susţin tezele prevăzute pentru învăţământul de masă. În celelalte unităţi de învăţământ special se susţin teze la limba și literatura română şi matematică, începând cu clasa a VI-a.
Lista MATERIILE la care elevii susţin teze în anul şcolar 2014-2015:
Învăţământul gimnazial:
Clasele a V-a – a VII-a: Teza la Limba şi literatura română şi Teza la Matematică
Clasa a VIII-a: Teza la Limba şi literatura română, Teza la Matematică şi Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
Învăţământul liceal:
Filiera teoretică clasele a IX-a – XII-a/ a XIII-a
Specializarea Filologie:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
- Teza la Limba latină (la seral şi frecvenţă redusă la clasa a XIII-a se susţine la Ştiinţe socio-umane)
Specializarea Ştiinte sociale:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
- Teza la Ştiinţe socio-umane (Logică la clasa a IX-a, Psihologie – clasa a X-a, Economie sau Sociologie – clasa a XI-a, Filosofie – clasa a XII-a şi a XIII-a)
Specializarea Matematică-Informatică:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Matematică
- Teza la Informatică
- Teza la Fizică/ Chimie/ Biologie (la alegere)
Specializarea Ştiinte ale naturii:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Matematică
- Teza la Fizică/ Chimie/ Biologie (la alegere)
- Teza la Fizică/ Chimie/ Biologie (la alegere, altă disciplină decât cea aleasă anterior)
Filiera Vocaţională Clasele a IX-a – XII-a
Liceul Militar – specializarea Matematică-Informatică:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică
- Teza la Informatică
Specializarea Arte plastice şi decorative şi Specializarea Conservare – restaurare bunuri culturale:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istoria artelor şi arhitecturii
- Teza la Ştiinte socio-umane
Specializarea Arhitectură, arte ambientale şi design:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică
- Teza la Ştiinţe socio-umane
Specializarea Muzică:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Ştiinţe socio-umane
- Teza la Istoria muzicii
Specializarea Coregrafie:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Ştiinţe socio-umane
- Teza la Istoria baletului
Specializarea Teatru/ Arta actorului:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Ştiinţe socio-umane
- Teza la Istoria teatrului
Profilul sportiv:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Biologie
- Teza la Pregătire sportivă teoretică
Profilul pedagogic (învăţător-educatoare):
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică
- Teza la Introducere în pedagogie şi teoria şi metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria şi practica instruirii şi evaluării (clasa a X-a)/ Managementul clasei de elevi (clasa a XI-a) / Psihopedagogie specială sau Didactici inovative (la alegere) (clasa a XII-a)
Profilul pedagogic (instructor de educatie extrascolara):
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică (clasa a IX-a)/ Psihologie generală (clasa a X-a) / Geografie sau Istorie (la alegere) (clasele a XI-a şi a XII-a)
- Teza la Introducere în pedagogie şi teoria şi metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Psihologie generală (clasa a X-a) / Psihologia vârstelor (clasa a XI-a) / Psihologia educaţiei (clasa a XII-a)
Profilul pedagogic (bibliotecar-documentarist):
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a şi a XII-a)
- Teza la Introducere în pedagogie şi teoria şi metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria educaţiei şi managementul clasei de elevi (clasa a X-a) / Biblioteconomie (clasa a XI-a) / Psihologia educaţiei (clasa a XII-a)
Profilul pedagogic (pedagog şcolar):
- Teza la Limba şi literatura românî
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a şi a XII-a)
- Teza la Introducere în pedagogie şi teoria şi metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria educaţiei şi managementul clasei de elevi (clasa a X-a) / Psihologia vârstelor (clasa a XI-a) / Psihologia educaţiei (clasa a XII-a)
Profilul pedagogic (mediator şcolar):
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a şi a XII-a)
- Teza la Introducere în pedagogie şi teoria şi metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Managementul grupului şi al relaţiilor cu familia (clasa a X-a) / Psihologia copilului şi a adolescentului (clasa a XI-a) / Psihologia educaţiei (clasa a XII-a)
Profilul pedagogic (educator-puericultor):
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Matematică
- Teza la Introducere în pedagogie. Educaţie timpurie (clasa a IX-a) / Curriculum pentru educaţie timpurie (clasa a X-a) / Psihologia educaţiei (clasa a XI-a)
Profilul teologic ortodox:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie (clasele a IX-a – a X-a) / Dogmatica (clasele a XI-a – a XII-a)
- Studiul Vechiului Testament (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul Noului Testament (clasele a XI-a – a XII-a)
Profilul patrimoniu cultural:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie (clasele a IX-a – a XI-a) / Studiul Noului Testament (clasa a XII-a)
- Studiul Vechiului Testament (clasele a IX-a – a X-a) / Istoria artelor (clasele a XI-a – a XII-a)
Profilul teologic romano-catolic (limba romana) si Profilul teologic greco-catolic:
- Teza la Limba si literatura romana
- Teza la Limba moderna 1
- Teza la Istorie
- Catehism/ Studiul biblic (la alegere)
Profilul teologic romano-catolic (limba maghiară):
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie
- Catehism (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul biblic al Noului Testament (clasele a XI-a – a XII-a)
Profilul teologic penticostal:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie
- Teza la Vechiul Testament (clasa a IX-a) / Noul Testament (clasa a X-a) / Istoria crestinismului (clasa a XI-a) / Pneumatologie (clasa a XII-a)
Profilul teologic baptist:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie
- Teza la Vechiul Testament (clasa a IX-a) / Studiul Noului Testament (clasa a X-a) / Istoria crestinismului (clasa a XI-a) / Doctrine biblice (clasa a XII-a)Profilul teologic adventist:
Profilul teologic adventist:
- Teza la Limba si literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie
- Teza la Cunoştinţe biblice (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul Bibliei (clasele a XI-a – a XII-a)
Profilul teologic reformat şi Profilul teologic unitarian:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie
- Teza la Studii biblice
Profilul teologic musulman:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Limba modernă 1
- Teza la Istorie
- Teza la Viaţa profetului (clasa a IX-a) / Legislaţie islamică (clasele a X-a – a XII-a)
Filiera tehnologică – clasele a IX-a şi a X-a
Profilul Servicii:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Matematică
- Teza la Limba modernă 1
Profilul Resurse naturale şi protecţia mediului:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Matematică
- Teza la Chimie/ Biologie/ Fizica (la alegere)
Profilul Tehnic:
- Teza la Limba şi literatura română
- Teza la Matematică
- Teza la Fizică
Învăţământul profesional – clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a:
În clasele a IX-a, a X-a si a XI-a, pentru toate domeniile şi calificările, elevii vor susţine tezele semestriale la disciplinele: Limba şi literatura română şi la Matematică.
Sursa: romaniatv.net