Educatie

EDUCATIE | Elevii au aplicat pentru una din funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor

Alegerile din cadrul Consiliului Național al Elevilor reprezintă, anual, cel mai important eveniment nu doar pentru sistemul educațional românesc, ci și pentru societatea civică a tineretului activ. Elevii care își doresc o schimbare, care sunt mereu implicați, activi și cu multe idei îndrăznețe, nu au ezitat să aplice, pentru una din funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor, depunându-și candidatura pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, Wedu.ro. În județul Botoșani se pot observa rezultatele unei colaborări între toţi factorii implicaţi în procesul electoral: elevi – profesori – părinţi – formatori CNE, județul situându-se pe prima poziție din punct de vedere al candidaturilor depuse, intr-un numar de 220.

Elevii pot candida pentru oricare din funcţiile care alcătuiesc Consiliile Şcolare ale Elevilor: preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau pentru director al unuia dintre cele cinci departamente: Avocatul Elevului; Mobilitate, Informare, Formare şi Consiliere; Concursuri, Activităţi Şcolare şi Extraşcolare; Cultură şi Programe Şcolare sau Sport şi Programe de Tineret.

,,Democraţia, originalitatea și transparenţa sunt cuvintele care definesc întreg procesul electoral al alegerilor pentru reprezentanţii elevilor, fie ele la nivel şcolar, judeţean, regional şi, apoi, naţional. Consiliul Naţional al Elevilor asigură un proces electoral bazat pe principiile unei societăţi echilibrate, în care fiecare tânăr îşi poate exprima liber opinia, oferind şansa de a contribui în mod benefic şi continuu la bunul mers al comunităţii şcolare şi nu numai”, a declarat Florin Gavril, președintele Consiliului Județean al Elevilor Botoșani.

Alegerile pentru CȘE sunt destinate tuturor elevilor din România. Participarea activă la vot garantează un rezultat al alegerilor benefic şi responsabil pentru fiecare structură a Consiliului Elevilor, votul fiind modalitatea directă a elevilor de a-şi alege reprezentanţii. Candidaţii fiecărei unităţi de învăţământ vor fi disponibili pe platforma Wedu (www.wedu.ro).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page