EDUCATIE | După afişarea primelor note de la Bacalaureat au fost depuse 44.399 de contestaţii
În total, 44.399 de contestaţii au fost depuse după afişarea primelor rezultate de la examenul de Bacalaureat 2016, potrivit Ministerului Educaţiei.
În total, 44.399 de contestaţii au fost depuse după afişarea primelor rezultate obţinute de candidaţii prezenţi la probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat 2016 din sesiunea iunie – iulie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, remis miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Numărul contestaţiilor este mai mic decât cel de anul trecut (50.491).
Potrivit sursei citate, „din totalul celor 44.399 de contestaţii, cele mai multe vizează lucrări la proba scrisă de Limba şi literatura română: 18.466. La proba obligatorie a profilului au fost înregistrate 13.430 de contestaţii, iar la proba la alegere a profilulului şi specializării, 12.032 de contestaţii. Pentru proba scrisă la Limba şi literatura maternă au fost depuse 471 de contestaţii. În medie, au fost contestate 11% din totalul lucrărilor elaborate la aceste probe”.
De asemenea, datele prezentate de minister arată că cele mai multe contestaţii au fost depuse în Capitală (5.279) şi în judeţele Iaşi (2.123) şi Argeş (1.732), iar cele mai puţine, în judeţele Covasna (334), Tulcea (343) şi Ilfov (377).
Soluţionarea contestaţiilor va avea loc între 13 şi 15 iulie, rezultatele finale urmând a fi făcute publice sâmbătă, 16 iulie.
Sursa: mediafax.ro