EDUCATIE | Cum se vor calcula mediile. Modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea
Ordinul ministrului Educaţiei prin care este reglementată modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.
În document este prevăzută modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare ”în situaţii obiective, cum ar fi calamităţi naturale, intemperii, epidemii, pandemii, alte situaţii speciale care impun suspendarea cursurilor pentru o perioadă de timp care nu permite încheierea situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea’‘, potrivit Agerpres.
Potrivit ordinului, “nu se vor mai susţine lucrările scrise pe semestrul al II-lea (teze), iar mediile vor fi încheiate cu minimum două note/calificative”.
Pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, mediile se încheie astfel:
- dacă elevul are cel puţin două note pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu aceste două note;
- dacă elevul are cel puţin două note pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea online, situaţia şcolară se poate încheia cu mai mult de două note;
- dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru;
- dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note;
- dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, media semestrului I devine media anuală;
- dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note.
Aceste reguli se aplică şi în cazul calificativelor date la învăţământul primar. Tot în cazul învăţământului gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, atunci cadrul didactic decide, împreună cu elevul sau părintele acestuia, data la care copilul poate susţine o lucrare scrisă sau un proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală.
Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puţin două note.
Pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic, încheierea situaţiei şcolare la modulele studiate doar în semestrul al II-lea, pentru care nu poate fi valorificată activitatea online, se desfăşoară astfel: cadrul didactic decide împreună cu elevul sau părintele data la care acesta poate susţine o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar această notă devine media anuală.
În ordin se mai prevede că elevii de clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care solicită transferul. În situaţii medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale, acolo unde există, sau a documentelor medicale justificative, elevii din clasa a IX-a a învăţământului liceal pot fi transferaţi şi în cursul primului semestru sau înainte de începerea acestuia, cu respectarea condiţiei de medie.