Consiliul Național al Elevilor, singura structură reprezentativă a elevilor la nivel național, critică vehement decizia Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Senatului României, care a acordat aviz negativ cererii de a elimina plafonarea sumei acordate elevilor navetiști pentru a-și deconta transportul către și de la unitatea de învățământ. Faptul că elevilor navetiști le este încălcat flagrant dreptul la acces gratuit la învățământul preuniversitar de stat nu poate decât să demonstreze lipsa de interes a autorităților în asigurarea unui învățământ accesibil de calitate, în care fiecare persoană să dispună de drepturi egale, indiferent de mediul din care provine.
Reprezentanții elevilor consideră ca acest fapt duce din 2013 încoace la o creștere a abandonului școlar, multe dintre familiile elevilor în cauză neavând posibilitatea financiară de a acoperi costurile navetei. Consiliul Național al Elevilor se simte nevoit sa tragă un semnal de alarmă privind faptul că măsurile bugetare luate în prezent vor avea vaste implicații negative în viitor. Faptul că educația nu reprezintă o prioritate în România va aduce prejudicii economice, sociale și culturale pentru generațiile ce vor urma. Consiliul Național al Elevilor solicită Comisiei de Buget și Finanțe din cadrul Senatului României să ia aceste lucruri în calcul și să acorde aviz favorabil inițiativei legislative.
Conform rapoartelor realizate de UNICEF, România se situează pe locul întâi când vine vorba de abandon școlar. Unul din cinci elevi renunță la studii, principalul motiv fiind sărăcia. Este o cifră alarmantă datorată în mare parte finanțării precare a sistemului de învățământ. În acest ritm, obiectivele naționale pe care le are țara noastra pana în 2020, de a reduce procentul abandonului școlar la 11%, dar și de a suporta și întreține un învățământ obligatoriu de douăsprezece clase, nu vor avea nicio finalitate.
Consiliul Național al Elevilor va continua să marșeze pentru respectarea drepturilor elevilor navetiști și are intenția să publice un raport privind respectarea acestor drepturi în România.
COMUNICAT DE PRESĂ