Educatie

EDUCATIE | Consiliul Național al Elevilor are o nouă conducere

În perioada 2-5 februarie 2015, orașul Craiova a găzduit cel mai important eveniment pentru activitatea structurii reprezentative a elevilor din România. Adunarea Generală reprezintă momentul în care este ales în mod democratic noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor, precum și cei doi Secretari Executivi ai organizației pentru departamentul de relații externe, respectiv interne.

Evenimentul a fost organizat de Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor, prin Consiliul Județean al Elevilor Dolj, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, al Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice(MECS), Ministerului Tineretului și Sportului(MTS) şi al altori parteneri locali şi naţionali.

Întâlnirea care a reunit peste 100 de elevi participanți în urma selecției naționale, președintele CJE alături de un delegat, venind din toate județele, a avut ca scop alegerea noului Președinte al Consiliului Național al Elevilor, a celor doi Secretari Executivi (al Departamentului de Educație și Comunicare și al Departamentului de Organizare Internă). Totodată, în urma desfășurării atelierelor tematice, delegații au conlucrat pentru întocmirea strategiei de dezvoltare organizațională a Consiliului Național al Elevilor pentru mandatul 2015-2016 și au găsit soluții pentru probleme identificate pe parcursul mandatului trecut.

După deschidere oficială de la Inspectoratul Școlar Județean Dolj, la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova s-au prezentat rapoartele de activitate al președintelui și ale celor 2 secretari executivi.Următorul moment al AG-ul a fost procesul electoral.

Astfel, au fost aleşi: Horia ONIȚA – noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor(președinte CJE BH) și Cătălin ZUGRAVU – Secretar al Departamentului de Organizare Internă. Deși unic candidat al Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe), Adunarea Generală CNE a avut majoritate negativă. În urma invalidării unicului candidat pentru postul de secretar executiv al departamentului de Educație și Comunicare (relații externe), Adunarea Generală a hotărât în unanimitate prelungirea mandatului lui Tudor Găitan(CJE Suceava) cu 45 de zile, până la o viitoare Adunare Generală Extraordinară.

La deschiderea oficială au participat reprezentanți ai Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice, precum consilierul MECS, Albert CRAIU, Vlad ȚONE, Director Cabinet al Secretarului de Stat Cristian Cosmin din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai partenerilor Consiliului Naţional al Elevilor în mandatul 2014-2015.

În cea de-a treia zi s-au desfășurat ateliere de lucru facilitate de membrii Biroului Executivi și seniori sau parteneri ai structurii. Printre ateliere se numără cel de Relații Externe, Organizare Interne, Politici de Tineret, Relații Internaționale privind Consiliul Național al Elevilor din Republica Moldova și OBESSU, structura reprezentativă a elevilor la nivel european, și Sistemul de Învățământ.

Concluziile celor 5 ateliere se îndreaptă spre mai multe direcții, precum o vizibilitate și promovare mai mare în Consiliul Elevilor, continuarea campaniei de rebranding, sporirea materialelor vizuale, consolidarea relației cu partenerii și seniorii, asigurarea continuității în structură, soluționarea principalelor probleme cu care se confruntă elevii din România, lacunele din sistemul de învățământ preuniversitar, depolitizarea acestuia și menținerea consultării periodice cu actorii implicați în procesul educațional.

Totodată, pentru acest mandat, noul Birou Executiv și-a propus reactualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, dar și a Regulamentului de Organizare Internă. Adunarea Generală și-a asumat realizarea demersurilor în ceea ce privește Consiliul de Administrație, Statutul Seniorului și Consiliul Elevilor Junior.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page