EDUCATIE | CAZ INCREDIBIL! Iata ce a patit un tanar botosanean care a dat admiterea la Universitatea Cuza
Clipe incredibile pentru un tanar care a dat admiterea, anul acesta, la o mare universitate ieseana. Venit de la zeci de kilometri distanta, acesta a fost la un pas sa rateze inscrierea la facultate din cauza birocratilor indolenti de la institutia de invatamant superior . Toate acestea, fara ca nimeni sa-si ceara scuze sau sa-i ofere sprijin in demersul sau.
Lipsa de organizare si managementul dezastruos de la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) lovesc din nou. Cu toate ca institutiile de invatamant superior din tara au dezvoltat diverse forme de marketing si publicitate pentru atragerea absolventilor de liceu la diversele programe de studii propuse la admiterea din acest an, la Cuza totul este pe dos.
Jumatate de zi pierduta doar la inscriere
Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI (BZI) au aflat despre cazul incredibil al unui tanar, venit tocmai de la Botosani, pentru a se inscrie la una dintre cele 15 facultati ale universitatii iesene. Astfel, acesta a ramas socat de ceea ce a fost nevoit sa suporte pentru a-si depune dosarul de admitere: ore intregi de asteptare pe holuri, plimbari de la un birou la altul si indolenta celor care ar trebui sa-l indrume.
“Saptamana trecuta, am venit la Iasi ca sa imi depun dosarul la admiterea organizata de Universitatea Cuza. Am ajuns de la prima ora, dar va pot spune sincer ca nu m-as fi gandit ca totul este atat de prost organizat! Eu am mai fost inscris la Cuza, acum cativa ani, dar din cauza faptului ca nu am avut bani de taxa, nu mi-am mai continuat studiile. Acum, am venit sa-mi retrag dosarul de la secretariatul facultatii si doream, mai apoi, sa ma reinscriu la alta specializare. In fata mea erau doar cateva persoane… Surpriza, insa! Am reusit sa intru abia dupa jumatate de ora in secretariat… Am fost expediat repede sa-mi fac fisa de lichidare, sa umblu dupa semnaturile aferente. Am alergat dintr-o parte in alta, ba pe la Contabilitate, la Biblioteca Central Universitara sau Serviciul Administrativ… Oare nu s-ar fi putut verifica, intr-o baza de date digitala, ca nu am datorii, nu am luat carti sau ca nu am stat in camin?”, a marturisit acesta.
Mai departe, si cum nu a fost suficient ca a alergat mai bine de o ora pentru a obtine semnaturile solicitate, cand s-a intors cu fisa de lichidare, nu mai era nimeni la birou.
“Am mai asteptat cateva minute bune, dupa care (era deja ora 12.30 – n.r.) am putut sa-mi primesc documentele din dosar… De aici, cale intoarsa si fuga catre un cabinet medical pentru obtinerea adeverintei medicale necesare la dosarul de inscriere. Aici, alta distractie. M-am plimbat pe holurile cabinetului respectiv cateva minute pana am dat de cineva care sa ma ajute! Si aici, dupa cateva minute de discutii si spaguta de 20 de lei, mi-a fost eliberata adeverinta. Am fost trimis apoi la un alt cabinet, unde am fost pus sa astept, iarasi. Cand mi-a venit randul, am intrat in cabinet si unde, contra a 10 lei, am fost consultat de forma la plamani”, a mai povestit tanarul.
Stai la coada pentru a scoate bani din buzunar
Tanarul a fost obligat sa stea la coada pentru a scoate bani din propriul buzunar, care sa se verse in vistieria UAIC.
“Dupa aceasta intreaga tevatura, am fost trimis sa caut casieria facultatii unde ma inscriam pentru a plati o taxa de inscriere de 200 lei… Aici am mai stat cateva minute bune pana sa vina casiera si sa platesc banutii (deja era ora 14.00 – n.r.). In sfarsit, am alegat si catre amfiteatrul unde se faceau inscrierile… Insa, aventura mea nu era la final.. Desi aveam dosarul complet, profesorii asistenti m-au trimis sa cumpar un dosar plic, pentru ca cel cu sina al meu cica nu era bun… Nu inteleg de ce! Am mai alergat jumatate de ora pana la o librarie din zona Copou si, intr-un final (ora 15.03 – n.r.), am ajuns sa ma pot inscrie. Este revoltator faptul ca e nevoie de aproape jumatate de zi ca sa te inscrii la Universitatea Cuza, lucru jenant in opinia mea. Acum, astept rezultatele admiterii, dar cu un gust amar si dezamagit de faptul ca asa se lucreaza la cea mai veche universitate moderna din tara”, a concluzionat candidatul.
ei, nici chiar asa!!! sa te duci cu @capu-n traista@ de la botosani!? scrie pe orice site ca-ti trebuie adeverinta medicala, dosar plic si altele
si modul de admitere a fost mai mult decat OK: la geografie cererea de inscriere iti era completata de un indrumator pe calculator, la feea inscrierile se faceau inclusiv on-line si tot aici primeai chiar si dosar plic.
si, apropo, lichidarea nu se face acum, ci atunci cand te retragi… dar asta, bineinteles, daca esti interesat…