Educatie

EDUCATIE | BACALAUREAT 2014: Elevii care nu promovează în vară ar putea avea o NOUĂ SESIUNE în primăvară

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că absolvenţii care nu vor promova bacalaureatul vor putea beneficia de meditaţii instituţionalizate în perioada octombrie-ianuarie, pentru a putea susţine examenul în lunile februarie-martie 2015.

Este bine să introducem o serie de cursuri la nivelul liceelor sau al unor instituţii de învăţământ superior, finanţate de la bugetul statului sau din proiecte pe fonduri structurale, astfel încât cei care au nevoie de un sprijin şi nu au bani să plătească meditaţiile să poată să vină la liceu sau la universitate şi să urmeze aceste cursuri de pregătire, urmând ca, eventual, să existe o sesiune de bacalaureat în februarie-martie“, a declarat Remus Pricopie, potrivit Agerpres.

Ministrul Educaţiei susţine că “ar fi păcat ca, după 12 ani de şcoală, tinerii să fie lăsaţi în această fază”.
Trebuie să analizăm cu multă atenţie toate aceste lucruri, căci cineva care nu reuşeşte să ia examenul de bacalaureat nu mai are niciun fel de suport instituţional. Este obligaţia noastră să sprijinim toţi aceşti tineri, căci ar fi păcat ca, după 12 ani de şcoală, să-i lăsăm pur şi simplu în această fază, fără să le mai acordăm ajutor de o jumătate de an, în sensul de pregătire“, a subliniat ministrul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page